Arhiva pentru December, 2006
Topul actiunilor subevaluate raportat la profit

Indicele PER (sau P/E) este folosit pentru a reflecta durata (in ani) de recuperare a unei investitii in actiunile unei anumite companii din profiturile realizate de companie. Este unul dintre cei mai folositi indici in evaluarea valorii unei actiuni, desi exista suficiente cazuri cand folosirea doar a acestui indice ne poate duce la evaluari gresite. Cu cat valoarea indicelui este mai mica, cu atat actiunea este considerata mai buna (adica recuperarea investitiei se face mai repede).

In general exista o perceptie intre specialistii pietei de capital ca o actiune cu un indice PER sub 15 este interesanta pentru o investitie, iar o actiune cu PER peste 25 ar trebui vanduta. Desi aceasta regula este destul de buna pentru o analiza initiala, nu trebuie folosita strict pentru a face evaluari, existand multe alte criterii de evaluare de care ar trebui tinut cont (valoarea contabila a actiunii, cifra de afaceri, cota de piata, trend-ul companiei si al domeniului, profitul pe mai multi ani, istoric, imaginea pe piata, etc).

Astazi insa, va voi prezenta o lista cu actiunile listate pe bursa noastra care au cei mai buni indici PER, iar daca unul dintre acesti emitenti va atrage atentia va sfatuiesc sa faceti o analiza mai serioasa si sa nu tineti cont doar de indicele PER. Voi preciza si cresterea realizata de actiunea respectiva in anul 2006, pentru a va crea o idee de evolutia recenta a actiunii. Deasemenea, trebuie tinut cont ca rezultatele financiare complete pentru anul 2006 nu sunt disponibile la aceasta ora, acestea fiind publicate de obicei in primavara, de aceea indicele PER este calculat ori pe rezultate anualizate dupa profitul raportat pana in semestrul 3, ori dupa estimari proprii ale companiilor sau firmelor de brokeraj (valorile indicilor sunt preluate de pe site-ul kmarket.ro, care apartine de Intercapital Invest - nu mi le asum, doar vi le transmit mai departe).

Astfel, in ordinea crescatoarea a valorii PER avem: Silcotub (PER: 4,99, Crestere 2006: 27%), Rompetrol Well Services (PER: 8,32, Crestere 2006: 239,53%), Aerostar Bacau (PER: 8,88, Crestere 2006: 96,3%), Excelent (PER: 8,99, Crestere 2006: 21,74%), Policolor (PER: 9,50, Crestere 2006: 55,56%), Santierul Orsova (PER: 10,07, Crestere 2006: 70,45%), Alro Slatina (PER: 10,86, Crestere 2006: 73,21%), Vrancart (PER: 11,43, Crestere 2006: 13,68%), Artrom (PER: 12,98, Crestere 2006: 242,49%). Societatea de pe pozitia intai, Silcotub Zalau, confirma nevoia de analiza aprofundata deoarece chiar daca este prima in top cu un indice PER sub 5, aceasta societate va fi in curand delistata de la BVB, intrucat actionarul majoritar are deja peste 95% din actiuni si a demarat procedurile de delistare (a facut inclusiv o oferta pentru restul de actiuni - procedura obligatorie de altfel).

Deasemenea, trebuie sa tineti cont ca majoritatea societatilor aflate in topul celor mai buni indici PER nu sunt foarte lichide, nefiind posibile intrari si iesiri mari de capital pe aceste titluri (cel putin pana acum). 

Mosul aduce salarii mai mari, insa doar in euro

Vestea buna este ca in ultima vreme salariile majoritatii romanilor s-au apropiat (un pic!) de cele din UE, vestea proasta este ca au crescut doar daca calculam salariile in valuta. Si asta pentru ca euro si dolarul sunt de o buna vreme pe o panta descendenta.

Ieri s-a atins un nou minim a ultimilor patru ani al monedei euro in raport cu leul: 3,3801 lei pentru un euro. Si dolarul este la un minim al ultimilor sapte ani. Daca tinem cont si de faptul ca de la 1 ianuarie salariul minim pe economie va fi de 390 RON (acum este teoretic de 330 RON stabilit de guvern dar in mod real e 370 RON negociat de sindicate - asta din cauza unor anomalii de interpretare a legilor), atunci putem zice ca Mos Craciun a indeplinit (cat a putut) o dorinta a multor romani - salarii mai mari in euro.

Daca se mai apreciaza leul in acelasi ritm, am putea ajunge la salarii europene mai repede decat credeam :)

Va doresc Craciun fericit! si sa va aduca Mosul tot ce doriti.

Final de an pe bursa

Indicele principal al Bursei de Valori Bucuresti, BET, a crescut in acest an cu 22,3%, iar BET-FI, indicele care reflecta evolutia SIF-urilor cu 32,4%. Desi randamentele sunt inferioare celor din anii anteriori, acest lucru este explicabil intrucat si inflatia este in scadere iar piata bursiera este din ce in ce mai matura si stabila. Randamentele BET de chiar si peste 100% atinse in urma cu cativa ani vor fi foarte greu sa mai fie atinse (probabil imposibil) intrucat in acei ani bursa era la inceputurile ei si multe actiuni erau puternic subevaluate (iar inflatia si devalorizarea leului erau semnificative).

Daca tinem cont de faptul ca leul s-a apreciat in acest an fata de euro si dolar, randamentele bursiere sunt si mai bune daca le raportam la valuta: aproximativ 30% pentru BET si 44% pentru BET-FI. Astfel, un investitor strain pe bursa romaneasca care a venit cu valuta la inceputul anului a putut obtine un randament spectaculos doar mizand pe cele mai populare actiuni.

Actiuni lichide de pe piata, de exemplu Impact si Antibiotice Iasi au adus randamente de peste 65%, insa au existat companii mai putin lichide pe piata care au adus randamente mult mai spectaculoase de peste 150%, de tipul Albalact, Artrom Slatina si IAR Brasov (ultima avand un randament de aproximativ 550%, dupa ce in anumite momente ale anului randamentul a fost chiar mai mare de atat).

Dintre bursele din regiune, doar bursa din Rusia a adus randamente mai bune ca cele aduse de bursa romaneasca.

Ultimele oferte publice initiale din 2006: un succes si un esec

Ultimele doua oferte publice initiale in vederea listarii la Bursa de Valori Bucuresti care au avut loc in acest an au fost CCC Blue Telecom si Alumil. CCC Blue Telecom este a treia companie ca marime pe piata de televiziune prin cablu si a derulat o oferta publica initiala in vederea listarii la BVB care s-a incheiat saptamana trecuta, insa nu a reusit sa vanda decat 10% din pachetul de actiuni scos la vanzare. Acest lucru este echivalent cu anularea ofertei (banii fiind returnati investitorilor).

Motivul principal al acestui esec este se pare pretul prea mare solicitat pentru actiuni, care chiar daca a fost de tip licitatie (se licita intre o valoare minima si maxima - 2.5 si 7 lei pe actiune) se pare ca nu a fost pe placul investitorilor. Considerand ca si comparatie pretul platit pentru un client in cazul Astral Telecom pretul actiunii ar fi fost de 3.5 lei/actiune, insa intre cele doua companii exista diferente majore in favoarea Astral Telecom, cum ar fi cota de piata, tipul clientilor, infrastructura, imaginea pe piata. Toate acestea au dus probabil la nereusita acestei oferte initiale.

Ultima oferta publica initiala a anului este cea de la Alumil, firma ce se ocupa cu productia/distributia de profile de aluminiu, a carei perioada de subscriere expira astazi dar care deja de vineri era suprasubscrisa cu 10% (deci gradul de subscriere era vineri de 110%). Acest lucru inseamna ca actionarii nu vor putea cumpara numarul de actiuni pe care l-au dorit initial si vor trebui sa se multumeasca cu mai putine (diferenta de bani platita va fi returnata iar actiunile vor fi impartite proportional cu nivelul subscrierii - metoda pro-rata). Este posibil ca astazi, ultima zi, nivelul subscrierii sa creasca semnificativ, mai ales acum ca se stie ca oferta a fost suprasubscrisa, iar suprasubscrierea denota un interes crescut pentru actiunile emitentului deci o foarte probabila intrare pe bursa la un pret superior fata de cel din oferta. 

Ultima companie care a fost listata anul acesta este Transelectrica, a carei listare a fost un succes pretul fiind acum aproximativ dublu fata de cel din oferta initiala. 

Erste a preluat majoritatea actiunilor BCR ale angajatilor

Din cei aproximativ 13.000 de angajati sau fosti angajati detinatori de actiuni BCR doar in jur de 800 au preferat sa pastreze actiunile BCR. Restul au vandut actiunile la un pret de 6.5 euro sau au preschimbat actiunile in actiuni Erste Bank (unii vanzand o parte inapoi bancii la 7.65 euro pe actiune).

Este greu de zis care dintre ei au facut o afacere mai buna, cei care au pastrat actiunile BCR avand optiunea de a le vinde la orice moment oricarei persoane interesate si putand obtine teoretic un pret superior celui oferit de Erste Bank (se pare ca exista persoane care au reusit sa vanda actiunile direct unor investitori la preturi de 10 euro si chiar peste). O alta optiune pentru cei care au pastrat actiunile BCR este sa astepte listarea la bursa, care ar putea veni in urmatorii 3 ani daca intre timp nu se va anula decizia de a intra pe bursa. Chiar si pastrarea pentru un termen nedefinit este o optiune interesanta intrucat dividendele BCR nu sunt de neglijat (iar profitul estimat pentru urmatorii ani este foarte bun).

La ora actuala Erste Bank detine 69,1% din BCR, doar 5,9 procente despartindu-i de controlul complet al bancii. Daca oricare dintre cele cinci societati de investitii financiare (SIF-uri) va vinde catre Erste Bank actiunile BCR detinute, Erste va reusi sa treaca de pragul de 75% necesar pentru a avea controlul asupra tuturor deciziilor (SIF-urile au intre 6 si 6,12% din BCR fiecare). Chiar daca SIF-urile nu vor dori sa-si vanda actiunile (pentru ca probabil nu ar avea in ce sa investeasca asa de multi bani la fel de eficient) se pare ca s-a ajuns la un acord intre anumite SIF-uri si BCR si ca acestea vor vota asa cum doreste Erste Bank la Adunarile Generale ale Actionarilor obtinand in schimb anumite facilitati si promisiuni.

Dintre angajatii care nu au pastrat actiunile BCR doua treimi au schimbat actiunile BCR cu actiuni Erste Bank la o cota de 6:1, iar cealalta treime au vandut actiunile BCR cu 6,5 euro/actiune. Cei care nu au revandut actiunile Erste Bank bancii (la pretul de 7,65 euro/actiune) par a fi momentan cei mai castigati intrucat o actiune Erste Bank era cotata ieri la 57,36 euro, adica din schimbul cu actiuni Erste rezulta o valoare teoretica de 9,56 euro pentru fiecare actiune BCR schimbata. Insa acestia trebuie sa astepte cel putin un an pentru a putea vinde actiunile Erste Bank, perioada in care pretul actiunilor Erste se poate schimba semnificativ (insa majoritatea analistilor estimeaza o crestere pana spre 62 de euro catre sfarsitul anului viitor). Intre timp este asteptata listarea Erste Bank la Bucuresti in urmatorul an (atentie, a nu se confunda cu listarea BCR - sunt doua lucruri diferite).

Oricare a fost decizia angajatilor, acestia au avut un profit urias de minim 2000% (minus eventualul impozit) intrucat in 2004 au cumparat actiunile cu 10.350 lei vechi/actiune.

Inca sapte zile de bursa anul acesta

Anul acesta Bursa de Valori Bucuresti intra in vacanta ceva mai repede ca de obicei, ultima zi de tranzactionare fiind martea viitoare, 19 decembrie.

Brokerii se asteapta ca in aceste zile cei care detin actiuni sa nu fie foarte motivati sa vanda intrucat este cunoscut faptul ca in ultimii ani in ianuarie au avut loc cresteri semnificative ale cotatiilor. Un alt motiv invocat de brokeri pentru amanarea unor eventuale vanzari de actiuni pentru anul viitor poate fi si faptul ca o vanzare a actiunilor in luna ianuarie in loc de decembrie ar insemna amanarea platii impozitului datorat statului cu un an de zile (impozitul pentru tranzactiile efectuate in 2007 se plateste in 2008).

Totusi, parerea mea este ca ar putea exista o oarecare animatie pe piata intrucat persoanele interesate sa subscrie la oferta Alumil (care expira in 18 decembrie) ar putea vinde alte tipuri de actiuni pentru a elibera anumite sume de bani necesare subscrierii. Deasemenea, cunoscand istoria de crestere la inceput de an a ultimilor ani, ar putea sa apara suficienti cumparatori interesati de un potential profit bun obtinut intr-o perioada scurta de timp (mai ales ca 2007 va conferi Romaniei un nou statut). Personal cred ca daca oferta de cumparare va fi buna, vor fi destui care sa vanda fara sa le pese prea mult ca vor fi impozitati in 2007 sau 2008.

Broker Cluj ar putea absorbi doua companii de brokeraj

Firma de brokeraj Broker Cluj este interesata de fuzionarea prin absorbtie cu alte doua companii mai mici de pe piata, HTI Valori Imobiliare si Compania Romana de Investitii Investco. Companiile se afla intr-un proces de evaluare, dupa care se va lua decizia finala in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor.

Broker Cluj se afla intr-un proces amplu de dezvoltare in mai multe etape printre care se numara deschiderea de filiale in strainatate, cresterea portofoliului de clienti romani (odata cu absorbtia noilor companii va creste si cota de piata), inceperea demersurilor pentru transformarea intr-o banca de investitii, finantarea prin emiterea de obligatiuni.

Desi este o companie dinamica si cu o lichiditate foarte buna la bursa, indicele PER (pret per profit) este inca mult sub media pietei pe domeniul financiar (12.3 anualizat pentru 2006 - mai bun decat al SIF-urilor care au indici PER anualizati pentru 2006 intre 14 si 22 si mult mai bun decat al bancilor listate care au indici PER chiar si peste 35), ceea ce o face sa fie o investitie interesanta.

Si politica de dividend (acordarea de actiuni gratuite) si de majorare a capitalului social (posibilitatea de a cumpara actiuni la pret special) fac din Broker Cluj o actiune interesanta cu un potential bun.

Alumil se listeaza la BVB

Alumil Rom Industry, companie producatoare de profile din aluminiu, parte a grupului european Alumil Mylonas (cu afaceri in mai multe tari in domeniul aluminiului), a primit avizul CNVM pentru a lansa o oferta publica initiala in vederea listarii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Oferta cuprinde un pachet de 6.250.000 actiuni la un pret de 4,6 RON/actiune si va fi derulata in perioada 8-18 decembrie 2006 prin societatea de brokeraj Alpha Finance (societate a Alpha Bank).

Pachetul de actiuni din oferta reprezinta 20% din capitalul social majorat, numarul curent de actiuni fiind de 25.000.000 cu o valoare nominala de 0,2 RON. Cifra de afaceri pe anul 2005 a fost de 84,5 milioane RON (conform prospectului de oferta) iar profitul net de 12,4 milioane RON, adica aproximativ 0,5 RON/actiune. Raportat la pretul de vanzare de 4,6 RON avem un indice PER pentru anul 2005 de 9 (pretul actiunii raportat la profitul anual - echivalent cu numarul de ani necesari pentru a recupera pretul actiunii din profitul realizat), adica o valoare pret/profit considerata buna pe bursa romaneasca.

Desi rezultatele pe anul in curs la 6 luni au fost mai slabe ca cele de anul trecut (in general pentru ca o suma destul de mare a fost alocata ca si rezerve pentru marirea de capital social), rezultatele la 9 luni ale grupului Alumil Mylonas (din care compania face parte) sunt foarte bune, profitul fiind dublu fata de cel din 2005. Ma astept ca profitul sa creasca simtitor si la compania din Romania cu precizarea ca in acest an rezultatele vor fi afectate semnificativ de costul listarii la bursa si rezervele alocate pentru marirea de capital social (care sunt de peste 1,2 milioane de euro).

Insa, infuzia de capital care poate veni in urma acestei oferte este destul de mare (28.750.000 RON), ceea ce ar putea insemna investitii semnificative in perioada urmatoare, deci probabil si o crestere a profitului semnificativa in urmatorii ani. Prospectul de oferta realizat de Alpha Finance este foarte bine documentat, ofera foarte multe informatii despre aceasta societate si il puteti consulta aici.