Arhiva pentru April 4th, 2006
Internet banking

Probabil ca multi ati auzit despre internet banking, dar nu stiti exact cum functioneaza si ce avantaje ofera. Internet banking-ul este un serviciu prin care se pot realiza operatiuni bancare on-line, de la distanta, prin intermediul internetului. Tot ce va trebuie este un calculator si o conexiune internet. 

In primul rand trebuie sa va spun ca la o mare parte din banci acest serviciu este gratuit pentru persoanele fizice (sau o taxa simbolica lunara - 1-2 euro). Tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti la banca si sa semnati un contract, iar banca va va aloca un utilizator si o parola si va va furniza informatii despre cum trebuie sa setati browserul dumneavoastra pentru a putea avea acces la aceasta aplicatie. Cele mai utile si comune operatiuni pe care le puteti realiza prin intermediul ei sunt realizarea extraselor de cont, efectuarea de plati online (de exemplu puteti plati diverse utilitati - telefon, cablu, curent, gaz, dar si taxe si impozite) ceea ce va scuteste sa mergeti la banca sau la societatile respective si sa stati (de cele mai multe ori) la cozi  sau chiar efectuarea de schimburi valutare (puteti si sa participati la licitatiile valutare interbancare). Iar accesul la aplicatie este non-stop, chiar si cand banca este inchisa, eventualele ordine de plata, transferuri, etc fiind procesate in urmatoarea zi lucratoare.

Deasemenea o aplicatie de tip internet banking va ofera oricand informatii actualizate legate de banca, cum ar fi cursul valutar din acea zi, dobanzi, comisioane. Daca aveti mai multe conturi sau depozite la aceiasi banca le veti putea administra foarte usor prin intermediul aplicatiei de internet banking si veti putea realiza transferuri intre conturi (in general fara comision) - de exemplu sa va alimentati contul de card dintr-un cont de economii, etc.

Un ultim avantaj pe care am sa-l expun este acela ca in general comisioanele sunt cu 10-20% mai mici decat daca ati merge la banca sa efectuati aceleasi operatiuni (de exemplu ordine de plata). Deci, daca nu aveti timp sa mergeti sa stati la cozi ca sa va platiti facturile, ratele la banca sau sa faceti schimburi valutare, incercati o solutie de tip internet banking si veti putea castiga timp si poate chiar economisi bani.